Stiinta Furiei

Știința Furiei

Erupții. Explozii. Crize. Cuvintele care descriu furia par fenomene naturale catastrofale. În fiecare zi ne confruntăm cu situații care pot declanșa avalanșa de reacții emoționale intense care se pot canaliza în acțiuni fizice.

Știi cât de mult rău îți poți face în primul rând ție dacă nu înveți să oprești explozia de energie negativă? Înainte însă de a învăța arta autocontrolului trebuie să înțelegi mecanismul de funcționare al bombei pe care mintea ta are posibilitatea să o declanșeze. Să aflăm ce ne spune știința despre asta:

Furia este o emoție cu o gamă largă de intensitate, de la o simplă iritare până la o frustrare care se poate manifesta prin agresivitate. Este o reacție la o amenințare percepută de noi înșine de la cei apropiați, de la ceva care ne aparține sau de la propria percepție față de sine. Furia este un sistem de avertizare care ne spune că ceva este greșit.

Furia rănește, pe tine și pe cei din jur. De ce sunt oamenii motivați să se rănească reciproc? După ani intregi de teorii și progrese, psihologii și alți oameni de știință au fost capabili să se uite adând în rădăcinile noastre biologice și evolutive și să înțeleagă că toate emoțiile provin din Creier.

Așadar e important să înțelegi toate schimbările care se produc la nivelul creierului tău, și înainte și după declanșarea furiei. Se numește conștientizare și este primul pas care te duce spre nevoia de a învăța tehnica autocontrolului.

Antrenament Mental = Viață Fericită = Putere și Voință
Imparte aceste rânduri și vei ajuta să transformi pe cei dragi.
Comunitatea celor cu mintea limpede și linistită, te salută!

Ai păreri? Comentează mai jos cu spor

Summary
Știința Furiei
Title
Știința Furiei
Description

Erupții. Explozii. Crize. Cuvintele care descriu furia par fenomene naturale catastrofale. În fiecare zi ne confruntăm cu situații care pot declanșa avalanșa de reacții emoționale intense care se pot canaliza în acțiuni fizice.