10 Lucruri Despre Societate

10 lucruri despre Societate și Sistem

Cât de des te oprești din goana nebună a cotidianului să privești în jurul tau? Cum arată în realitate lumea în care traiești? Nu, nu lumea în care ai vrea să trăiești. Lumea văzută de tine, cu mintea clară și inima deschisă. Îți propun să te oprești azi, doar 2 minute, să înțelegi câteva lucruri mai puțin entuziasmante despre societatea din care da, și tu faci parte:

Cu ceva mai mult de 100 de ani în urmă, Darwin a spus că suntem animale, însă, așa cum predică neobosit umaniștii, noi avem capacitatea și puterea de a alege cum vrem să trăim. Ne-am folosit această putere și ne-am ales ținta: Progresul. Știința sporește forța umană însă ne permite să ne folosim și forța distructivă, împotriva celorlalți și invariabil împotriva noastră. Știința este o sabie cu două tăișuri.

Ce poate să facă fiecare dintre noi? Să alerge după propriul Progres. Un progres în care pe langă tehnologie, bani și relații sociale, să își facă loc și etica, respectul sau conștientizarea de sine.

Antrenament Mental = Viață Fericită = Putere și Voință
Imparte aceste rânduri și vei ajuta să transformi pe cei dragi.
Comunitatea celor cu mintea limpede și linistită, te salută!

Ai păreri? Comentează mai jos cu spor

Summary
10 lucruri despre Societate și Sistem
Title
10 lucruri despre Societate și Sistem
Description